Incep cu o intrebare.

Cum sa convingi un prichindel de 6 ani, care da tot ce poate pe terenul de tenis intr-o competitie, ca uneori mai si pierzi, si asta este un lucru normal, astfel incat sa-si mai doreasca participarea la alt turneu?

Raspunsul meu: destul de greu.

Prichindelul tau plange/sau e trist, pentru ca a pierdut, celalalt sare in sus de bucurie, pentru ca a castigat.

Acum urmeaza partea dificila, trebuie sa-ti convingi copilul, ca a jucat foarte frumos, dar celalat a avut mai mult noroc. Dupa repriza de plans/tristete, urmeaza un alt meci, acum castiga, este cel mai fericit, celaallt plange/sau e trist. Acum parca viata e mult mai frumoasa. Tenisul este frumos!

Multi parinti renunta, dupa prima sau cel mult a doua participare, pentru ca spun ei "ce rost are, el oricum va pierde" si stiti ce, chiar asa se intampla, dar oare Nadal si Federer sau nascut campioni? n-au pierdut ei multe meciuri pana au ajuns la rezultatele spectaculoase de astazi? dar mentalitatea parintilor, este transmisa si copiilor. Pacat.

Am o cunostinta, un tanar de 20 de ani, care practica tenisul de cca 10 ani, si n-a participat niciodata la o competitie, pentru ca i-a fost frica. Dar nici n-a incercat.

Dragi parinti ai micilor tenismeni, aratati-le copiilor partea frumoasa a turneelor: ne distram si invatam. Importanta este participarea, si incet incet vor veni si victoriile. Mult succes.

Nu e vorba de obligatie, gresit inteles. E vorba de un copil, care iubeste tenisul, se antreneaza cu mult drag, si care asteapta cu mult interes urmatoarea competitie. E vorba de pasiune. Uneori insa se intampla sa ai mai putin noroc decat adversarul, care poate este mai mare ca tine, joaca mai bine ca tine, sau nu joaca la fel de bine ca tine, si nu pune mingea in teren, ci doar mingi scurte care cad, numai langa fileu la tine in teren, cu mult noroc pentru el.

Eu ma gandeam, ca acesta fiind un forum ce vine in sprijinul celor care abia descopera tainele tenisului, sa existe si un subiect, gen "cum sa-ti sustii copilul", am ajuns la concluzia, ca multi parinti, nu stiu cum sa-si "imbarbateze" juniorul, si din aceasta cauza multi copii renunta. Poate le-ar fi de folos, experienta pozitiva a celor care scriu.

Stefi, baietelul meu de 6 ani, in 2010, a participat la 14 turnee, din pura placere, desi la primul turneu n-a castigat nici un meci din 4, iar la al-II-lea, 1 din 4, mereu astepta cu multa nerabdare urmatorul turneu. Cand a castigat prima medalie de finalist, nu va pot descrie imensa bucurie, dar asta abia la al-IX-lea turneu. Ce vreau sa subliniez, este ca el n-a vrut sa renunte. Si acum abia asteapta, inceperea turneelor.